A fost haos pe calea ferată în noaptea de sâmbătă spre duminică, 1 octombrie, din pricina unei defecțiuni apărute la un tren de marfă. Traficul feroviar a fost dat peste cap, iar călătorii, nevoiți să aștepte cu orele în gări.
Patru garnituri de călători au fost afectate de o defecțiune produsă pe magistrala 200, informează CFR.
Patru trenuri de călători au staționat temporar în gări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce un tren de marfă privat a rupt linia de contact pe magistrala 200, între stațiile Ilteu și Câmpuri Surduc.
Potrivit CFR SA, liniile de contact au fost rupte de locomotiva unui tren privat de marfă. Deranjamentul s-a produs la linia de contact din stația Câmpuri Surduc, iar circulația feroviară a fost întreruptă pe distanța Ilia – Câmpuri Surduc, segment pe care s-a intervenit cu drezina pantograf și personal de specialitate al SRCF Timișoara pentru înlocuirea componentelor avariate și restabilirea alimentării cu energie electrică a liniei de contact.
Următoarele trenuri au staționat temporar în gările de pe traseu, în intervalul orar necesar verificării, identificării și remedierii deranjamentului: trenul 472, care circulă în relația București – Curtici Frontiera, trenul 473, care circulă în relația Curtici Frontieră – București, trenul 1763, care circulă în relația Iași -Timișoara și trenul 2031, care circulă în relația Simeria – Arad.
Conform operatorului național de transport feroviar de călători, pasagerii au primit apă și produse preambalate în intervalul cât au așteptat.
„Aceste întârzieri genereză decalări ale orarelor de circulație și pentru alte trenuri de călători necesare în vederea asigurării legăturilor pentru călători până la destinație. Până la restabilirea circulației în condiții de siguranță de către echipa de intervenție a CFR SA, trenurile CFR Călători cu circulație pe zona afectată staționează”, a precizat, la scurt timp după producerea avariei, CFR Călători.
Circulația trenurilor a fost reluată dimineață, la ora 07:07.